Curtea Constituțională a validat, în raport cu criticile formulate, consilierea psihologică dispusă de instanță fără acordul părinților pentru copiii sub 14 ani care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală. Prin soluția anunțată la 21 octombrie 2026, judecătorii au admis însă parțial sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra legii de modificare a protecției copilului.
Trebuie corectate formularea care ar declanșa plasamentul obligatoriu într-un serviciu rezidențial specializat și dispozițiile privind sancționarea părinților. CCR a acceptat plasamentul ca măsură de protecție socială, dar a respins expresia prea vagă care îl lega de săvârșirea unei „fapte cu violență”. Legea trebuie reexaminată înainte de promulgare.
Cine decide consilierea și ce rol au părinții
Instanța dispune participarea copilului la programe speciale de consiliere psihologică în interesul superior al acestuia. Părinții sau ceilalți reprezentanți legali pot fi ascultați în procedură, însă „nu pot condiționa evaluarea judiciară prin acordul sau dezacordul exprimat”, explică CCR în comunicatul privind decizia. Curtea consideră obligația de participare o intervenție adecvată și necesară, care afectează într-o măsură minimă drepturile părintești și păstrează echilibrul între interesele implicate.
Posibilitatea judecătorului de a dispune consilierea în lipsa acordului părinților există deja din 2023. Articolul 84 alineatele (4) și (5) din Legea nr. 272/2004 prevăd participarea copilului cu acordul părinților sau al altui reprezentant legal, dacă instanța nu dispune altfel, și permit intervenția judecătorului când acordul lipsește.
În cadrul de protecție existent, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) propune măsurile pentru copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și nu răspunde penal. Comisia pentru protecția copilului decide cu acordul părinților sau al reprezentantului legal, iar instanța, în lipsa acestui acord. La alegerea măsurii contează împrejurările faptei, pericolul social, mediul în care trăiește copilul, riscul repetării și situația sa personală.
De ce trebuie rescris criteriul privind violența
CCR a declarat neconstituțională sintagma „sau acesta a săvârșit o faptă cu violență”, folosită pentru a impune plasamentul copilului într-un serviciu rezidențial specializat. Formularea nu permite identificarea riguroasă a infracțiunilor care ar declanșa măsura, ceea ce face aplicarea ei imprevizibilă, arată Curtea.
Plasamentul în sine a trecut controlul de constituționalitate în raport cu criticile formulate. CCR îl descrie ca pe o formă de asistență socială care asigură găzduire, îngrijire, educație, recuperare și integrare socială adaptate copiilor sub 14 ani. Este distinct de măsurile educative prevăzute de Codul penal pentru minorii între 14 și 18 ani.
Legea în vigoare prevede deja plasamentul pe o perioadă determinată într-un serviciu rezidențial specializat. Articolul 86 îl reglementează pentru situația în care fapta copilului care nu răspunde penal prezintă un grad ridicat de pericol social, precum și pentru cazul în care copilul continuă să săvârșească fapte penale după stabilirea măsurilor prevăzute la articolul 85. În condițiile legii, decizia revine comisiei pentru protecția copilului sau instanței.
Articolul 85 permite și supravegherea specializată: copilul rămâne în familie, cu obligații precum frecventarea școlii, folosirea serviciilor de îngrijire de zi, urmarea unor tratamente medicale, consiliere ori psihoterapie sau evitarea anumitor locuri și persoane. Dacă menținerea în familie nu este posibilă ori copilul nu respectă obligațiile stabilite, comisia sau instanța, după caz, poate dispune plasamentul în familia extinsă ori substitutivă. Pe durata măsurilor de protecție, legea prevede servicii specializate care să sprijine reintegrarea copilului în societate.
Ce este neclar în sancțiunile pentru părinți
O altă parte a deciziei privește obligația părinților de a participa ei înșiși la programe speciale de consiliere psihologică. Aceasta este distinctă de participarea copilului. În legea examinată, aceeași încălcare a obligației părinților era reglementată atât ca faptă contravențională, cât și ca infracțiune, fără o delimitare clară între cele două regimuri de sancționare.
Curtea a considerat această suprapunere incompatibilă cu cerințele de claritate a legii. A criticat și utilizarea neunitară a termenilor „părinți” și „reprezentant legal”: dacă legea definește o noțiune în partea generală, nu îi poate atribui alt înțeles în dispozițiile speciale.
În plus, formularea referitoare la persoana care ar săvârși infracțiunea de nerespectare a unei hotărâri judecătorești era atât de imprecisă încât putea conduce la interpretarea că ar răspunde penal chiar copilul sub 14 ani. Copiii sub această vârstă nu răspund penal, iar legiuitorul nu poate introduce o regulă contrară prevederilor Codului penal, a subliniat CCR.
Ce urmează înainte de promulgare
La anunțarea soluției din 21 octombrie, CCR a precizat că argumentele complete vor fi prezentate în decizia care urma să fie publicată în Monitorul Oficial.
Validarea unor dispoziții de către CCR nu pune în aplicare legea examinată. Potrivit articolului 147 alineatul (2) din Constituție, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile declarate neconstituționale înainte de promulgare, pentru a le pune de acord cu decizia Curții.