Statul ar putea prelua active strategice ale unor companii, inclusiv ale celor aflate în insolvență, și ar putea stinge în schimb datorii către instituțiile publice, potrivit unui proiect depus de deputatul PSD Marian Neacșu. Compensarea ar fi limitată la valoarea de piață a bunurilor: datoriile care depășesc această valoare ar rămâne de recuperat, iar dacă activul valorează mai mult decât creanțele, statul ar plăti diferența.
Propunerea B562/2026 a fost înregistrată la Senat pe 8 octombrie 2026. La 9 octombrie, figura înregistrată pentru dezbatere. Inițiatorul a solicitat procedură de urgență; mecanismul este deocamdată o propunere legislativă.
Neacșu explică în expunerea de motive că urmărește păstrarea capacităților industriale amenințate de dificultăți financiare și de vânzări eșuate sau prelungite. În situațiile descrise, statul are creanțe importante, dar insuficiente pentru preluarea activului, iar bunurile se degradează în timpul procedurilor, cu riscul pierderii ireversibile a capacității de producție. Menținerea aprovizionării, limitarea dependenței de importuri pentru produse esențiale și protejarea locurilor de muncă sunt obiectivele invocate pentru intervenție.
Cât din datorii s-ar stinge și când ar plăti statul
Un activ strategic poate fi un ansamblu de bunuri, terenuri, drepturi și obligații care poate fi separat de restul companiei și organizat să funcționeze independent. Mecanismul poate viza astfel o capacitate de producție, fără cumpărarea întregii societăți. Proiectul ar permite și dobândirea de acțiuni sau părți sociale.
Pentru transferul unui activ în contul creanțelor, valoarea ar fi stabilită de un evaluator autorizat, la valoarea de piață. Stingerea ar urma o ordine precisă: sumele reprezentând ajutor de stat declarat ilegal, TVA aferentă operațiunii dacă aceasta este taxabilă, creanțele garantate asupra bunurilor transferate, în limita valorii bunurilor grevate, apoi celelalte creanțe fiscale și bugetare, proporțional cu cuantumul acestora.
Valoarea activului ar plafona suma compensată. Într-un exemplu simplificat, presupunând creanțe eligibile totale de 100 de milioane de lei, un activ evaluat la 80 de milioane ar stinge 80 de milioane, iar restul de 20 de milioane ar rămâne de recuperat. Dacă activul ar valora 120 de milioane de lei, statul ar compensa cele 100 de milioane și ar achita încă 20 de milioane. Exemplele privesc strict compensarea, fără costurile de conservare și exploatare.
Diferența de preț ar trebui plătită în termen de 90 de zile de la semnarea procesului-verbal de predare-preluare, din bugetul ministerului coordonator, în cuantumul aprobat de Guvern. Transferul ar necesita o hotărâre a Guvernului și acordul instituțiilor creditoare. Dacă bunurile sunt grevate de garanții sau alte sarcini în favoarea unor creditori terți, ar fi necesar și acordul scris al acestora.
Ce companii și active ar putea fi declarate strategice
Proiectul enumeră 12 domenii: extracția materiilor prime critice și a altor resurse minerale neenergetice; producția de oțel, aluminiu, ciment și produse chimice; industria națională de apărare; tehnologia informației și comunicațiilor, pentru securitate cibernetică, tehnologii avansate, inteligență artificială și infrastructură de comunicații electronice; construcțiile și reparațiile navale și infrastructura portuară; industria aerospațială.
Lista continuă cu transportul electricității, gazelor naturale, țițeiului și combustibililor și infrastructura de stocare; producția, distribuția, furnizarea și stocarea electricității, energiei termice, gazelor, țițeiului și derivatelor; cercetarea, producția, distribuția și furnizarea de medicamente, dispozitive medicale și substanțe active; infrastructura națională de transport; producția, procesarea și distribuția alimentelor; infrastructura de alimentare cu apă.
Încadrarea într-un asemenea domeniu ar fi doar prima condiție. Întreruperea sau perturbarea activității trebuie să afecteze ori să poată afecta securitatea economică, energetică, alimentară sau socială, infrastructurile critice, capacitățile industriale de apărare, aprovizionarea cu materii prime critice ori lanțurile de aprovizionare. În plus, efectele trebuie să genereze un dezechilibru la nivelul economiei naționale. Efectele locale, regionale sau asupra pieței muncii ar conta numai dacă produc acest dezechilibru național.
Pentru ultima condiție, textul stabilește praguri alternative. Unul este o pondere de minimum 10% din producția, prelucrarea sau furnizarea națională anuală a produsului ori serviciului principal. În cele două domenii energetice există și pragul de 10% din capacitatea națională instalată de transport, producție sau stocare, iar pentru extracția materiilor prime critice, 10% din capacitatea națională de producție a unei asemenea materii prime.
Un alt prag privește numărul mediu anual de salariați: minimum 1.000 în extracție, industria prelucrătoare, sectorul maritim și portuar, industria aerospațială și industria alimentară, respectiv minimum 500 în celelalte domenii. Pentru tehnologia informației și comunicațiilor, domeniul producției, distribuției, furnizării și stocării energiei, infrastructura națională de transport și alimentarea cu apă, ar conta și întreruperea serviciului pentru cel puțin 200.000 de utilizatori finali.
Ar mai putea îndeplini criteriul dezechilibrului național unicul producător sau furnizor național al unui produs ori serviciu necesar industriei de apărare, în domeniul respectiv, sau un activ cu o valoare de piață mai mare de 100 de milioane de euro, echivalent în lei. Este suficient unul dintre praguri, dar rămân obligatorii celelalte condiții generale și declararea prin hotărâre de Guvern.
Statutul strategic și decizia de preluare au condiții distincte
Ministerul competent ar trebui să analizeze situația financiară și juridică, garanțiile, litigiile, obligațiile de mediu și costurile de conservare și exploatare. Analiza trebuie să includă alternativele disponibile, inclusiv opțiunea de a nu interveni. Pentru apărare, tehnologia informației și comunicațiilor, cele două domenii energetice și infrastructura națională de transport, proiectul cere avizul prealabil al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Dobândirea ar avea patru condiții cumulative suplimentare: un risc actual de întrerupere a activității, de pierdere a capacității de producție ori a controlului asupra participațiilor sau activului; lipsa unei alternative de piață care să asigure continuitatea activității ori menținerea activului în stare de funcționare, la costuri și în termene rezonabile; un cost al dobândirii și al măsurilor ulterioare proporțional cu efectele evitate; o perspectivă de exploatare sustenabilă sau de valorificare ulterioară.
Pe lângă transferul în contul creanțelor, proiectul prevede cumpărarea și exercitarea drepturilor de preempțiune sau preferință. Preempțiunea înseamnă prioritate la cumpărare, la prețul și în condițiile ofertei primite de vânzător, în cazurile acoperite de text. Alegerea modalității de dobândire ar trebui motivată în analiza ministerului.
Ce s-ar întâmpla în insolvență și după transfer
Preluarea de la o companie în insolvență ar trebui să respecte procedura aplicabilă și competențele judecătorului-sindic, magistratul care supraveghează procedura. În reorganizare, transferul ar fi o măsură cuprinsă în plan, iar în perioada de observație ar necesita autorizarea judecătorului. După două proceduri succesive de valorificare eșuate, ministerul ar putea cere negociere directă, după reevaluarea activului.
Activele ar intra, de regulă, în domeniul privat al statului, ceea ce ar permite o valorificare ulterioară. Trecerea în domeniul public ar necesita justificarea uzului sau interesului public. Ele ar putea fi administrate și exploatate de o companie deținută ori controlată de stat sau conservate temporar prin minister, în limita bugetului aprobat.
Contractele de utilități necesare funcționării ar urma activul. Protecția împotriva întreruperii furnizării, prevăzută pentru 12 luni de la transfer, ar fi condiționată de plata consumului curent la scadență și supusă regulilor aplicabile din legea insolvenței.
Compania ar rămâne responsabilă pentru poluarea anterioară preluării. Dacă nu execută măsurile de remediere dispuse de autoritatea de mediu, statul, ca proprietar, ar trebui să le execute prin minister și să urmărească recuperarea banilor. Costurile care nu pot fi recuperate ar fi evidențiate separat în fișa financiară.
Costurile preluării și regulile pentru o vânzare ulterioară
În expunerea de motive, Neacșu susține că legea-cadru nu ar genera, prin ea însăși, cheltuieli bugetare. Operațiunile concrete ar avea însă costuri evaluate separat. Fișa financiară ar include valoarea activului, creanțele stinse, diferența de preț plătită de stat, conservarea pentru 12 luni, exploatarea pe durata anticipată a deținerii și sursele de finanțare.
Fiecare operațiune de dobândire, majorare de capital, finanțare sau valorificare ar necesita un test al investitorului ori creditorului privat prudent, pe baza unui raport independent. Practic, intervenția ar fi evaluată prin raportare la comportamentul unui investitor sau creditor privat în condiții de piață. Proiectul cere și avizul prealabil al Consiliului Concurenței, precum și respectarea regulilor privind ajutorul de stat.
Veniturile din exploatare ar avea destinații diferite: dacă activul este adus ca aport la capitalul companiei de administrare, banii rămân la companie; dacă este administrat de minister sau de o instituție publică, veniturile merg la bugetul de stat. Alte formule de transmitere către companie ar presupune o contraprestație sau o redevență stabilită prin evaluare.
Proiectul nu impune o obligație generală de revânzare și nici un termen general de valorificare. O vânzare ulterioară ar necesita hotărâre de Guvern, evaluare actualizată și procedură competitivă, publică și transparentă. Documentația ar putea include obligații de menținere a activității, a capacității de producție sau a locurilor de muncă pentru o anumită perioadă, însoțite de garanții.